Craiova
Craiova întâmpină primăvara cu unul dintre cele mai frumoase evenimente tematice din Europa – Târgul de Paște, care revine, anul acesta, cu o ediție spectaculoasă, sub tema Fairy Tales – Lumea Poveștilor.
Conceput ca o explozie de bucurie, culori și veselie, Târgul de Paște de la Craiova se desfășoară în perioada 3 aprilie – 3 mai 2026 și promite o experiență multisenzorială, pentru toate vârstele.
Astfel, printre zeci de mii de lalele, vizitatorii pot descoperi, anul acesta, castele și scene din cele mai cunoscute basme, căsuțe redecorate în culori pastel de artiștii locali, arteziene pe lac, concerte, scene religioase, iar noaptea holograme și luminițe spectaculoase.
Personaje pe picioroange, păpuși uriașe, copii costumați în personaje din povești, spectacole vizuale și artiști locali sau naționali vor crea momente fascinante încă din prima seară a Târgului de Paște de la Craiova. Zona Foișorului, Casa Bibescu sau Castelul fermecat devin puncte centrale ale evenimentului, iar seara, lacul se transformă într-un ecran natural impresionant pentru proiecții holografice unicat, care vor rula zilnic, alături de spectacole surpriză pe lac, contribuind la atmosfera de poveste a târgului.
Până pe 3 mai 2026, copiii vor avea la dispoziție un întreg univers: căsuțe de poveste, carusele, ateliere creative, dar și urcări cu balonul cu aer cald, de pe Velodromul din parc.
Vizitatorii târgului se vor putea plimba, și în acest an, cu trenulețul de Paște, dar și cu Party Bus-ul, decorate ca-n povești, și care vor face turul celor mai frumoase obiective turistice din Craiova. Trenulețul va avea plecarea în fiecare zi, de la ora 14.00, de la stația de lângă intrarea în Parcul Romanescu – stația-bufniță, recent amplasată și concepută special de artiștii locali pentru perioada Târgului de Paște, iar Party Bus-ul va pleca în fiecare zi, de la ora 17.00, de la Promenada Mall Craiova.
Căsuțele cu bunătăți și locurile de agrement din cadrul Târgului vor fi deschise zilnic, între orele 10.00 – 22.00, iar parcul va putea fi vizitat până la miezul nopții, pentru spectacolul de luminițe de poveste, creat special pentru ediția din acest an.
Dacă ești în căutarea unui city break intens, vino la Craiova între 21 și 31 mai, când orașul devine capitala lui Shakespeare, cel mai important festival de teatru din lume. Timp de 10 zile, peste 2500 de artiști prezintă operele lui Shakespeare prin 450 de spectacole și evenimente în peste 60 de locații răspândite în tot orașul.
Începe această primăvară într-un loc plin de viață, culoare și bucurie! Dă startul sezonului tău de evenimente la Craiova (România), un oraș uimitor cu spații verzi spectaculoase și sute de mii de flori frumoase.
Craiova oferă transport public modern – autobuze și tramvaie noi, echipate pentru călătorii confortabile.
Pentru o experiență eficientă, descarcă aplicația „Craiova Transport” (disponibilă pe Google Play și App Store) pentru a:
• Verifica sosirile în timp real pentru autobuze și tramvaie
• Vizualiza rutele și stațiile
• Cumpăra bilete și abonamente digital
• Primi alerte de serviciu
• Stoca bilete digitale
• Achiziționa bilete de grup
• Planifica cea mai rapidă rută către destinație
Pentru plata parcării publice, folosește aplicația TPARK, care îți permite să:
• Plătești direct de pe telefon
• Alegi zona tarifară și durata parcării
• Primești notificări înainte de expirare
• Prelungești parcarea de la distanță
• Accesezi istoricul plăților și chitanțele
Pentru parcarea subterană, ParcareCraiova oferă:
• Plată rapidă pentru parcare
• Opțiuni de achiziționare a abonamentelor
• Stații de încărcare pentru vehicule electrice
• O experiență complet digitală, fără cozi
Așadar, ia-ți prietenii și familia și vino la Craiova, destinația perfectă pentru un city break de primăvară! Pentru mai multe informații, descarcă aplicația Discover Dolj and Craiova.
Visit Craiova / România
https://www.facebook.com/govisitcraiova
@facebook: Târgul de Paște Craiova
| Limbi vorbite | ROMANA, ENGLEZA, ETC. |
|---|---|
| Moneda folosită | LEU |
| Numele tarii | ROMANIA |














